Timpul..

Afara ploua cu castronu', iar vantul iti lua basca de pe cap. Eu, din fericire, fara nimic in cap, fiind uda loarca, ma aflam pe drum unde trebuia sa ma intalnesc cu cineva. Telefonul suna si aflu ca intalnirea s-a anulat. Acasa nu vroiam sa merg, asa ca dau o raita prin oras.
Ma opresc la o cafenea, unde beau o ciocolata calda pentru a ma incalzii si feri de frigul de afara ce iti ajungea pana in maduva oaselor ce te facea sa te cutremuri. Dupa 2 sferturi de ceas, ma ridic, imi apuc haina si ma indrept sa plec.
Nu fac nici 2 metri de la iesirea cafenelei si ma intalnesc cu o buna prietena ce nu am mai vazut-o de ceva timp. Nu se schimbase aproape deloc. Dupa 2 ore si 3 sferturi de ora de palavrageala continua, ne ridicam sa plecam si ne despartim cu o imbratisare lunga.
In timp ce mergeam spre casa, ma gandeam la cele intamplate atunci si mi-am dat seama cat de mult imi era dor de momentele cand radeam intruna si eram cu gura pana la luna si inapoi, cand aveam zambetul pe buze tot timpul. O persoana inteleapta (Andrada) mi-a spus ca eman o stare de euforie. Poate asa o fi, insa sincer nu mi-am dat seama.
Ziua de azi mi s-a parut trista, mohorata. Revederea cu Ana m-a inviorat si bucurat in acelasi timp. Intotdeauna pierd notiunea timpului in preajma ei de parca minutele ti s-au scurge ca apa printre degete. O prietena de nadejde.

(Poveste inchipuita)