Imi place sa imi las gandurile sa se scurga spre infinit... imi deschid palmele si imi las tristetile si cautarile neobosite sa se scurga incet prin vene, din inima pana spre varfurile degetelor, apoi usor, afara din trup... imi place sa privesc fara sa vad ceva anume, sa aud fara sa inteleg sunetele ce imi lovesc timpanele. Imi place sa ma deconectez de ceea ce ma tine legata de lume, asemeni unei papusi manevrate de o mana invizibila... incerc sa imi relaxez muschii si sa intru intr-o transa, iar lumea sa mi se para o simpla za a unui lant din care eu insami fac parte... un lant ce se intinde spre nicaieri si prin care trecutul se leaga cu un punct din viitor...
Imi place sa tac... desi stiu ca multi ma privesc mirati si asteapta sa rostesc vorbe pe care, abia spuse, ei sa le intoarca pe toate fetele... sa imi soarba fiecare vorba, sa imi invete gandurile pe de rost si sa pretinda apoi ca ma cunosc... Nu... mai bine tac, mai bine sa imi simt corpul usor, mai bine sa ma bucur de repaos total, simtind cum lumea devine nimic, cum se dezintegreaza si ramane vid... un vid absolut in care poate ca nici nu exist.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu